Pentru a ști cum să tratăm un AVC, trebuie mai întâi să înțelegem ce este acesta. Accidentul vascular cerebral apare atunci când fluxul sanguin este blocat de un cheag (accident vascular cerebral ischemic) sau când se rupe sau se sparge o arteră (accident vascular cerebral hemoragic). Când se întâmplă acest lucru, la creier nu mai ajunge sângele de care are nevoie pentru a funcționa corect. În funcție de severitatea accidentului vascular cerebral și de zona de creier afectată, se poate pierde funcția cerebrală sau poate surveni decesul. De asemenea, pot fi afectate funcția motorie, vorbirea și memoria. Din păcate, una din patru persoane cu vârsta peste 25 de ani va suferi un accident vascular cerebral de-a lungul vieții.1 Având în vedere această statistică alarmantă, este esențial ca toată lumea să recunoască semnele unui AVC și să afle cum poate reduce riscul de a suferi unul.
„Recunoașterea semnelor și simptomelor unui AVC este primul pas esențial pentru a se asigura acordarea asistenței de urgență de care au nevoie pacienții”, a spus Jim Marucci, președintele diviziei neurovasculare din cadrul Stryker. „Medicii, asistentele și tehnicienii salvează vieți, dar eforturile lor pot da roade doar după ce s-a identificat prezența AVC-ului. Prin îmbunătățirea conștientizării, sperăm să încurajăm mai mulți oameni să acționeze rapid, reducând timpul scurt dintre debutul unui AVC și administrarea tratamentului care salvează vieți. Împreună, ne putem asigura că mai mulți pacienți au șansa de recuperare și un viitor mai bun.”
Găsiți mai multe resurse despre conștientizarea privind AVC și factorii de risc ai AVC.
Observați dacă persoana are probleme în a-și menține echilibrul. Dacă observați acest simptom, verificați dacă există și alte semne.
Dacă vederea persoanei a suferit modificări, verificați dacă sunt prezente și alte simptome de AVC.
Priviți fața persoanei. Este o parte a feței căzută sau nu își poate mișca buzele în sus și în jos? Dacă da, verificați dacă sunt prezente și alte semne.
Un AVC poate provoca slăbiciune musculară și amorțeală pe una sau ambele părți ale corpului. Verificați pentru a vedea dacă brațul persoanei stă inert pe o parte. Dacă da, verificați dacă sunt prezente și alte simptome de AVC.
Dacă o persoană stâlcește cuvintele și vă este greu să le înțelegeți, este timpul să solicitați ajutor.
În cazul unui AVC, contează cât de repede sunt acordate îngrijirile. Dacă observați că cineva prezintă simptomele de mai sus, sunați imediat la serviciile de urgență. Accidentele vasculare cerebrale ischemice blochează fluxul de sânge și, în consecință, oxigenul care se deplasează către și dinspre creier. Tratamentul rapid poate reduce leziunile cerebrale pe care le poate provoca un AVC.2 De aceea, este atât de important să acționați RAPID (principiul B.E. F.A.S.T)
În general, AVC se produce brusc și trebuie acordate îngrijiri medicale cât mai repede posibil. Tratamentul optim depinde de tipul de AVC, de vârsta pacientului, de severitatea AVC și de alți factori de risc.
Aflați despre legătura dintre hipertensiune arterială și AVC și despre cum ne concentrăm pe dezvoltarea terapiilor mai puțin invazive pentru AVC.
Learn moreMARK-GSNPS-SYK-1414576
AP004679 v1.0
Copyright © 2024 Stryker